Blefaroplastia este interventia la nivelul pleoapelor, prin care se corecteaza surplusul de piele, acel exces care apare in procesul de imbatranire sau datorita conformatiei.

Prin aceeasi interventie se poate remodela si grasimea de la nivelul orbitei, nu doar sa excizam surplusul de piele, ci sa si remodelam grasimea care cu timpul poate sa hernieze, poate sa para ca ar fi in plus.

Avand doua pleoape, avem 2 tipuri de blefaroplatie, superioara si inferioara, fiecare cu problemele ei, fiecare cu tehnica ei, fiecare cu pacientii ei.

Blefaroplastia se recomanda in general la varste mai inaintate, desi mai nou se cere si la 40 de ani, fiind o interventie nu doar estetica, ci si functionala, pentru ca surplusul de piele poate sa dea si probleme functionale, nu doar estetice. In general femeile o solicita foarte frecvent, dar sunt si barbati, fiind considerata o interventie de intinerire, pentru ca ochii sunt in centrul fetei si prima/primele efecte ale imbatranirii se vad la nivelul ochilor. Ne ajuta sa stergem cativa ani de pe fata.

Blefaroplastia este prin excelenta o interventie efectuata cu anestezie locala.

Dupa efectuarea anesteziei, la nivelul pleoapei superioare, sa presupunem ca facem o blefaroplastie superioara, se excizeaza excesul de piele, conform desenului. Se face un desen, ca sa stim exact cat excizam.

Dupa ce am excizat surplusul de piele, corectam celelalte probleme, daca sunt, in afara de acest surplus tegumentar, se remodeleaza grasimea. In urma cu cativa ani, grasimea aceasta se scotea si nu era bine, pentru ca efectul nu era cel dorit. Acum se remodeleaza ca sa dea aspectul acela de pleoapa plina, tanara si frumoasa, dupa care se realizeaza hemostaza ca sa evitam orice sangerare postoperatorie. Se sutureaza pielea cu un singur fir, care se suprima la 7 zile si se pun niste pansamente foarte fine, de culoarea pielii, care nu se vad foarte tare si sunt extrem de estetice.

La pleoapa inferioara, in schimb, procedura este mai minutioasa, pentru ca ne adresam cu totul altor structuri. Inciziile sunt mai mici, se decoleaza destul de mult pana la marginea orbitei, se remodeleaza tot asa grasimea pe interior si apoi se fixeaza la unghiul extern al ochiului, ca sa avem un rezultat durabil in timp si apoi se excizeaza surplusul de piele exact ca si la pleoapa superioara. Se sutureaza la fel, firele se mentin 7 zile, pansamentele sunt putin mai complicate pentru ca pleoapa inferioara se vindeca un pic mai greu, pana spre trei saptamani.

  • Grey Facebook Icon

© 2019 by Q Clinic