
Patricia Rusu

DESPRE MINE:
Sunt femeie, soție, mamă a doi copii, nutriționist medicină complementară și alternativă, realizator TV în cadrul unei televiziuni medicale, fondatoarea conceptului Healthy Food App și Președinte al Asociației Non Profit Healthy You Romania, proiecte prin care propun conturarea unei educații asupra importanței alimentației în sănătatea fizică, emoțională și intelectuală a fiecăruia dintre noi.
Prin fiecare acțiune, consider că alimentația sănătoasă joaca un rol vital în stabilirea unui echilibru între minte-trup-suflet, influențează starea noastră generală, ne ajută să avem o gândire clară, reprezintă suportul nostru energetic de zi cu zi. Iar nutriția este astfel un determinant al stării de sănătate, o continuă investiție într-un stil de viață echilibrat, în încercarea noastră de a construi un drum armonios și împlinit in viață.
În ceea ce priveste activitatea profesională de zi cu zi, percep ajutorul pe partea nutritionala ca o impletire armonioasa a vietii personale, vazand nutritia nu ca pe o constrangere necesara avand ca scop egalarea cu o anume dieta de slabit sau ingrasare, regimuri alimentare impuse, limite stabilite in alimentatia copiilor etc., ci ca pe o cale si un parcurs armonios inspre o stare de echilibru, de bine, de sanatate.
Sunt Nutritionist practicant de medicina complementara si alternativa, membru in Ordinul Practicienilor de Medicina Complementara si Alternativa, terapeut in terapii complementare si biofeedback, Fitness Nutrition Diet Specialist si detin specializari menite sa imi sustina activitatea desfasurata zilnic, printre care si un MBA in Comunicare in Business si Relatii Interumane, competenta de Formator si Trainer certificat.
SERVICII DEPARTAMENT QNUTRITION
-
Consultanta nutritionala individuala (online si offline)
Metabolismul fiecarei persoane este unic si, prin urmare, alimentatia trebuie sa fie personalizata. In cadrul consultatiilor individuale, vom elabora impreuna recomandari de nutritie in functie de stilul de viata, simptomatologia curenta, istoricul familiei, analize medicale, si, nu in ultimul rand, tinand cont de ceea ce va place/displace sa mancati, intrucat hrana trebuie perceputa ca o completare armonioasa a vietii de zi cu zi, mesele reprezentand timp pretios petrecut alaturi de cei dragi, cu mancare gustoasa si sanatoasa!
Programul de nutritie este personalizat in functie de tipul de alimentatie adoptat (variat, lacto-vegetarian, vegetarian, raw vegan), dar in acelai timp si de starile fiziologice, precum sarcina sau alaptarea, de afectiunile sau simptomatologia curenta.
Alimentatia sanatoasa reprezinta totodata o metoda de tratament ce este esentiala in tratarea variatelor afectiuni cu care se confrunta omul modern.
Fiecare intalnire cuprinde:
-
Evaluarea nutrițională a pacientului și a stării de sănătate, calculul necesarului energetic total al persoanei, al greutății corporale ideale etc.
-
Istoricul personal (obiceiurile alimentare, preferințele culinare, combinații alimentare, istoricul greutăților).
-
Stabilire obiective vizavi de programul nutrițional personalizat și de consolidarea unui stil alimentar adecvat obiectivului.
-
Scanare Biofeedback la nivelul tuturor organelor, analiză post scanare
Evaluarea prin metoda BioFeedback înseamnă utilizarea unei aparaturi care pune în evidență caracteristicile anatomo-fiziologice ale organismului.
Metoda presupune 2 etape:
1. Măsurarea unor parametri electro-fiziologici specifici prin intermediul a 12 senzori plasați la nivelul pielii (metoda neinvazivă).
2. Analiza și interpretarea rezultatelor cu ajutorul unui soft specializat.
Prin evaluarea Biofeedback se obțin informații privind:
– profilul natal (ce sensibilități avem din naștere);
– organele și sistemele aflate în risc;
– analiza celulară (vitalitatea la nivel celular, oxigenare, putere de regenerare);
– indicele de stres și sursele sale;
– tabloul enzimatic (ce enzime avem, pentru ce tipuri de alimente și ce dificultăți avem în metabolizarea lor);
– dezechilibre hormonale;
– vitamine, minerale, aminoacizi;
– undele cerebrale și calitatea somnului;
– scanare cerebrală, nutriție cerebrală, neurotransmițători;
– scanarea coloanei vertebrale;
– „Harta emoțională,” prilej cu care aparatul, împreună cu specialistul, traduc o parte din traumele, trăirile și încercările cu care se confruntă persoana;
– vârsta tisulară și cea metabolică;
– procesele regenerative și degenerative;
– cauzele și factorii agravanți de boală.
-
Programe complete de nutritie si terapii complementare (individualizate, inclusiv pre si post operator)
In functie de nevoiele identificate la persoana in cauza, se va consilia pacientul spre unul din programele noastre de regenerare celulara sau reglare a metabolismului si a greutatii. Acestea au ca si proceduri comune:
-
Consiliere Nutritionala 1:1 - Identificam solutiile pentru imbunatatirea starii de sanatate si a obiceiurilor alimentare cu scopul de a te simti mai fericit si plin de vitalitate.
-
Plan de actiune pas cu pas - Constientizarea importantei alimentatiei si organizarea planului alimentar in functie de programul de lucru, gusturile si preferintele culinare. Transformam experienta de schimbare a stilului alimentar intr-o experienta placuta, la care adaugam diferite proceduri, in urma consultului de specialitate ales.
-
Atingerea obiectivului - Sustinerea emotionala pe tot parcursul procesului si, facand mici schimbari zi de zi acestea devin progrese care conduc catre atingerea obiectivului nostru.
Astfel se va redobândi energia și vitalitatea fizică, mentală și emoțională.
Vom crea împreună programul personalizat în funcție de preferințele culinare, de rezultatele analizelor de sânge și a programului de lucru al solicitantului.
In plus, in functie de programul ales, exista un numar si tip de terapii complementare,interventii ale specialistilor din domeniile adiacente, toate avand ca scop persolanizarea si atingerea obiectivelor intr-un mod cat mai bland, echilibrat si sanatos.
Cateva exemple:
> program nutritional pentru scadere in greutate, respectiv ardere grasimi
> program nutritional pentru crestere in greutate, respectiv crestere masa musculara
> program nutritional pentru echilibrarea stilului alimentar in familie
> program nutritional personalizat pentru vegetarieni sau vegani
> program nutritional pentru mentinere greutate (post program slabire/ingrasare/interventii chirurgicale estetice de eliminare grasimi)
> program nutritional pentru competitii la care vrei sa fii in forma maxima
> asistenta la cumparaturi, variante online si offline
-
Nutritie Sportiva
Toti cei care urmaresc sa obtina performante in sport, trebuie sa acorde o atentie deosebita nutritiei, deoarece alimentele nu reprezinta doar una dintre necesitatile sau placerile vietii, ci pot contribui si la succesul in sport.
Cu ce te poate ajuta nutritia sportiva? Simplu: performanta sportiva, fie ca esti amator sau profesionist, recuperare mai rapida si mai usoara, eficienta antrenamentelor, un stil de viata sanatos si multe, multe alte motive!
-
Workshop-uri, Cursuri si Conferinte
Unul dintre cele mai importante obiective in calitate de nutritionist si terapeut este acela de a impartasi cunostintele dobandite pe parcursul educatiei mele, contribuind astfel la conturarea unei constiinte active a importantei alimentatiei sanatoase.
Discutam aici de workshop-uri structurate pe varste (de la copii la adulti) si teme de interes, cu aplicatii practice in gastronomie, reguli alimentare, creatii de retete etc. Tema workshop-ului si detaliile organizatorice sunt stabilite de comun acord cu organizatorii, pot acoperi o gama larga de subiecte, in functie de interesele publicului.
-
Consultanta nutritionala domeniu HORECA
Servicii de nutriție profesionale pentru restaurante, restaurante și companii de tip catering, responsabile pentru aprovizionarea cu mâncare a unităților de învățămât (școli, grădinițe, cămine etc.)
Includ:
1. Efectuarea anchetei alimentare statistice și întocmirea unui referat.
2. Consultanță meniuri și aplicarea reglementărilor în vigoare referitoare la alimentația sănătoasă pentru copii și adolescenți (OMS 1563/2008, Lege 123/2008).
3. Alcătuirea de meniuri noi conform preferințelor restaurantului, respectând legislația în vigoare, și analiza nutrițională detaliată și interpretarea acesteia.
4. Analiza nutrițională detaliată a meniului existent și interpretarea acesteia, efecturea de eventuale modificări pentru încadrarea în normele legislative.
5. Colaborare pe termen lung pentru efectuarea de modificari necesare ale meniurilor stabilite împreună, în cazul apariției unor situații ulterioare neprevăzute, precum: preferințele prestatorului/consumatorului, resurse și disponibilitate.
-
Consultanta Scoli, Gradinite
Elaborarea unui meniu zilnic corect, echilibrat, gustos si sanatos in cadrul gradinitelor si scolilor. Importanta alimentatiei sanatoase nu trebuie neglijata in acest triunghi de legatura familie - copil - institutie de invatamant. In mod frecvent, exista parinti ingrijorati din cauza meniului servit in diferite gradinite si tematori cu privire la impactul pe care il va avea alimentatia asupra starii de sanatate a copiilor atunci cand acestia vor adopta un astfel de meniu. Venim in sprijinul acestora si le transmitem ca, ori de cate ori vor propune, ne vom intalni la gradinita, scoala copiilor lor si vom milita impreuna pentru cresterea frumoasa, armonioasa a copiilor, pornind chiar din farfurie.
-
Programe Corporate - “Alimentatia Omului Sanatos” (Programe axate pe PREVENTIE)
Alimentația, stilul de viață și contextul psihologic sunt factori care influențează în mod direct și puternic productivitatea la locul de muncă și sănătatea angajaților. În acest context, Planul Corporate vine în ajutorul fiecărei companii cu eficientizarea randamentului angajaților prin câteva obiective urmărite: îmbunătățirea atenției, capacității de concentrare și implicit a randamentului angajaților prin consultanță nutrițională, optimizarea stilului de viață prin intermediul specialistului nutriționist, modalități de management al stresului și a optimizării personale prin intermediul consilierii vizavi de combaterea sedentarismului și a efectelor negative ale acestuia asupra sănătății. Aceste obiective au ca scop îmbunătățirea stării de sănătate a angajaților și implicit minimizarea nevoilor de concediu medical.
Cuprinde, dar nu se limitează la:
– Evaluarea nutrițională a angajaților
– Evaluarea obiceiurilor alimentare și a stilului de viață (obiceiurile alimentare, preferințele culinare, combinații alimentare, istoricul greutăților)
– Consultanță nutrițională la sediul instituției pe grupuri diferențiate în functie de interese nutritionale.
– Controlul greutatii prin modificări pozitive in stilul alimentar, în modul de combinare a alimentelor etc.
– Ședințe de prezentare – discuții pe diferite teme de nutriție și stil de viață (alese în raport cu interesul companiei și a angajațtilor, deopotrivă.
– Optimizarea alimentației in vederea eficientizarii exercitiului fizic și a creșterii energiei
– Alimentația copiilor
– Alimentația hipercalorică pentru persoanele care vor să crească în greutate
– Consiliere alimentară pentru catering vizavi de gustările din timpul serviciului, masa de prânz, petrecerile firmei etc.
